Cerere privind datele personale

Formular GDPR - F.GDPR-679-2016-0002 · Operator: Audit&Consulting Retail SRL · Platformă: ICA

Prin acest formular se pot exercita drepturile privind datele cu caracter personal, prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR).

Formularul e destinat persoanelor fizice ale căror date sunt prelucrate de ICA. Dacă datele persoanei apar în legătură cu o societate, un PFA, o întreprindere individuală, un cabinet profesional sau altă entitate, datele entității sunt folosite numai pentru identificarea corectă a informațiilor la care se referă cererea.

Exercitarea drepturilor este, în principiu, gratuită. Formularul e o cale ușoară de a ne scrie și nu îngustează dreptul de a ne contacta prin celelalte mijloace din Politica de confidențialitate. Modul în care lucrăm cererea e scris în Procedura P.GDPR-679-2016-0001.

Ce se întâmplă după trimitere

  1. Înregistrăm cererea la data primirii și îi dăm un număr unic.
  2. Verificăm autenticitatea printr-un email de confirmare. Dacă rămân îndoieli întemeiate privind identitatea, putem cere informații suplimentare, strict necesare, în condițiile art. 12(6).
  3. Identificăm datele și prelucrările vizate.
  4. Analizăm dreptul exercitat și eventualele obligații legale ori motive legitime care pot impune păstrarea unor date.
  5. Răspundem în cel mult o lună de la primirea cererii, cu putința de prelungire cu două luni, anunțată în prima lună, cu motivele.
  6. Dacă cererea nu poate fi admisă, comunicăm motivele și dreptul de a depune plângere la ANSPDCP ori de a sesiza instanța.

⚠ Date din surse publice. Dacă datele provin din registre oficiale - ONRC, ANAF, Ministerul Finanțelor, Monitorul Oficial - o măsură luată de ICA privește prelucrarea făcută de ICA și nu schimbă informația publicată de instituția-sursă.

1. Cine formulează cererea

2. Contextul în care apar datele

Se pot bifa mai multe.

3. Dreptul exercitat

Se bifează unul sau mai multe.

Portabilitatea se aplică numai în condițiile art. 20, în special când prelucrarea e automatizată și se întemeiază pe consimțământ sau pe un contract.

4. Motivele cererii (opțional)

Nu e nevoie de cunoașterea sau de indicarea articolelor GDPR. E de ajuns descrierea a ce se dorește și a datelor vizate.

5. Situația particulară

Se cere numai la opoziția față de o prelucrare întemeiată pe interesul legitim (art. 21(1)) - acolo legea cere să se arate ce anume, în situația persoanei vizate, cântărește mai greu.

6. Identificarea datelor la care se referă cererea

7. Descrierea cererii

În cuvinte proprii: ce anume este de făcut.

8. Anonimizarea - opțiune subsidiară

Ce înseamnă. Anonimizarea e transformarea datelor astfel încât ce rămâne să nu mai poată fi legat, prin mijloace rezonabile, de o persoană identificată sau identificabilă.

Nu e același lucru cu pseudonimizarea. Dacă există o cheie, un cod sau o corespondență care permite reidentificarea, datele rămân date cu caracter personal.

⚠ Anonimizarea efectivă este ireversibilă. După ea, ICA nu mai poate reconstitui în mod rezonabil legătura dintre informație și identitatea persoanei - deci datele anonimizate nu mai pot fi „restaurate" ulterior, la nicio cerere.

Nu e un drept autonom prevăzut de GDPR. Poate fi, după caz, o măsură tehnică potrivită în soluționarea unei cereri de ștergere, restricționare sau opoziție.

Anonimizarea la noi nu schimbă datele care rămân în registrele oficiale ale terților.

9. Confirmări

Aceste confirmări sunt luări la cunoștință, nu consimțământ pentru prelucrare, și nu îngustează niciun drept conferit de GDPR. Datele din formular sunt prelucrate pentru înregistrarea, verificarea și soluționarea cererii, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale ale operatorului.

Dreptul de a depune o plângere

Plângerea se poate adresa Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) și se pot folosi căile judiciare prevăzute de lege - detalii în Politica de confidențialitate, secțiunea 15.